marți, 17 octombrie 2017

Gânduri 13



Pe mine mă privește în noaptea asta cerul 
și fiecare stea e-o notă dintr-un cânt, 
îmi pare că pământul rescrie-o melopee 
într-un acord firesc, cu degete de vânt.

Pe portativul negru se scurge o cometă-
o lacrimă de foc, un fulger sfâșiat...
Mă sting tăcut în noaptea când mă-nspăimântă cerul
lăsând în urma mea un vers neterminat.



Adina V.

17.10.2017

vineri, 13 octombrie 2017

Risipire



Dispare derizoriu un anotimp albastru,
de inimă-agățate actinii stau de veghe,
un val cădelnițează liturgic un dezastru
și marea în adâncuri ne-a înghițit, pereche.

Pe frontispiciul vieții inscripții stau să moară
sub amintiri sărate și alge incolore,
e sufletul o umbră în catedrala goală
unde-o clepsidră spartă măsoară timpu-n ore.

Doar marea, metaforic, retroactiv se-agită
într-un balans hipnotic punctat de epitete, 
un albatros veghează pe plaja adormită
o scoică eșuată purtând în ea regrete.

Adina V.

10.10.2017

miercuri, 11 octombrie 2017

Epigramă


Unui pacient vorbăreț

-Doctore, de ce mă doare:
limba, gâtul și o mână?
-Gâtul strâmb ți-e din născare, 
iar la limbă nu ai frână!

Adina V.

11.10.2017

luni, 2 octombrie 2017

Ne strigă amintirea



Și dintr-odată între noi 
se-atrofiase parcă timpul, 
distanța crudă ne-a atins 
cu palme reci iubirea, chipul. 


Te căutam, mă căutai, 
plângea în frunze primăvara, 
se răzvrătea-n ființa mea 
un dor cât toată depărtarea. 


Pe struna vechiului hotar 
ah, cum mai plânge amintirea, 
când tu nu ești, când nu te am, 
ce tristă poate fi iubirea. 


Atâta farmec risipit, 
atâta nepăsare-n noi 
a ruginit, iubite, frunza 
de când te-aștept să vii-napoi. 

Adina V.

2.10.2017

marți, 26 septembrie 2017

Amintiri răzlețe


Pe alei retrase a trecut o doamnă
răscolind covorul frunzelor târzii
și-n tăcerea rece vântul trist de toamnă
se juca în păru-i cu fire-argintii.

Sub castanii falnici se oprește-o clipă
și-un fior cuprinde umerii firavi 
ca o-mbrățișare risipită-n pripă,
uitată de vreme-n amintiri prea vagi.

Rătăcite gânduri o poartă departe 
pe cărări uitate, ninse-n primăveri,
când în catedrala viselor, în noapte,
se-nchina iubirii...ah, parcă-a fost ieri.

Ca prinsă de-o vrajă, zâmbește sfioasă
clipei ce-o-nconjoară cu brațe de fum,
iar privirea-i blândă mângâie duioasă
castanii sălbatici desfrunziți acum.

Trag anii de haină nostalgii răzlețe
și răsare chipul ascuns în trecut,
prima sa iubire, strop de tinerețe,
dă-n clocot năvalnic ca la început.


Adina V.

15 iunie 2016